Angela Merkel isi ia ramas bun dupa 16 ani in care a devenit „mutti Merkel” pentru germani si „mutter Angela” pentru europeni. Alegerile au pus capat unei epoci marcate de acest arbitru care s-a remarcat la masa Consiliului European prin capacitatea ei de a iesi din impas, de a asculta mai mult decat de a vorbi si de a face crize meteorologice care amenintau insasi supravietuirea Uniunii Europene. Germania voteaza pentru o noua schimbare de curs, dar decide si viitorul Europei.
Merkel a fost cancelarul crizelor. Fata lui Kohl a preluat fraiele principalei economii europene in 2005. In acelasi an, Franta a spus „nu” in cadrul unui referendum pentru crearea unei Constitutii europene. Cel mai ambitios tratat de unire a cadrului juridic al celor 25 de state membre de atunci a fost retrogradat la o iluzie. In acest context, el a trebuit sa faca fata sarcinii dificile de punere in aplicare a Tratatului de la Lisabona. Apoi a venit criza financiara, criza Brexit, criza refugiatilor sau criza multidisciplinara pe care a declansat-o pandemia.
Realizari
„Carisma lui Merkel este o lipsa de carisma”, spun cei care o cunosc indeaproape. Marea sa valoare adaugata in politica nationala si europeana este ca nu a lasat loc pentru surprize. A oferit securitate, stabilitate si protectie. Insa evenimentele din 2015 au marcat o schisma in cariera lui. Cancelarul a deschis portile Germaniei pentru aproape 900.000 de oameni care fug de razboiul sangeros din Siria. Ea a fost nasa cotelor obligatorii de impartire a refugiatilor in cele douazeci si sapte. O miscare care aproape ca l-a costat pozitia in Executivul german si care a deschis un mare decalaj cu tarile europene anti-imigratie precum Ungaria si Polonia.
Merkel in UE a fost „efectul blender”: ea a ascultat toate opiniile, le-a amestecat si a creat o solutie acceptabila pentru toti. Acest lucru s-a reflectat in criza euro sau in conditionalitatea fondurilor europene fata de statul de drept, doua dintre cele mai tensionate numiri din ultimii ani la Bruxelles. „Marele sau succes a fost gestionarea crizelor. Adunarea celor 27 a fost un succes in sine. El a fost o figura cheie pentru a se asigura ca crizele, inclusiv cea euro, nu au nimicit UE”, subliniaza Public Sophie Pornschlegel. , analist al Centrului European de Politici (EPC).
De la sosirea ei in guvernul german in 1991, fata discreta din Germania de Est a fost subestimata. Insa imaginea ei a fost intarita pana cand a fost considerata liderul lumii libere de revista Times in vremurile populismului Brexit sau Donald Trump. Aceasta forta si respect international i-au permis sa-si confrunte partidul si sa-si duca propriile politici, asa cum sa intamplat cu criza refugiatilor, spre mania CSU bavarez. Dar urmatorul cancelar va avea mainile mult mai legate atat la Berlin, cat si la Bruxelles. Va fi obligat sa castige incredere in interiorul si in afara granitelor sale, sa stabileasca relatii cu restul liderilor europeni si sa-si configureze propria linie -acceptabila de celelalte doua partide din coalitie- in Consiliul European.
Greseli
Angela Merkel este un lider a doua povesti: cea a managerului de criza si bun negociator si cea a lipsei de viziune strategica si de ambitie europeana. Actul lor de echilibrare pentru a ajunge la acorduri in cele mai critice momente ale proiectului comunitar a dus si la o lipsa de ambitie pentru acest progres. Merkel nu este Macron cand vine vorba de promovarea unor reforme ambitioase si de anvergura care sa permita progrese in integrarea UE. Germanul a ales sa mentina status quo-ul si sa calibreze pozitiile cele mai opuse. Cele mai notorii pariuri ale sale au dus la Welcome Refugees din 2015 sau la atragerea de catre UE a datoriilor comune pentru finantarea Fondului European de Recuperare, ceva de neconceput pentru Berlinul cu ani in urma.
Dar, pe de alta parte, a dat prea multa banda larga iliberalilor din Est condusi de Viktor Orban, care demonteaza statul de drept in tarile lor. CDU a fost intotdeauna unul dintre marii sustinatori ai Fidesz in Partidul Popular European. In plus, multi critici sustin ca pe probleme precum criza zonei euro, criza migratiei sau proiectul de gaze Nord Stream II, a pus interesele nationale pe primul loc, creand diviziuni intre partenerii sai comunitari.
„As spune ca cea mai mare greseala a lui este sa paraseasca lipsa de coeziune pe care o vedem astazi in bloc si sa nu fi fost suficient de ambitios pe chestiuni precum climatul, tranzitia tehnologica si statul de drept. A optat pentru dialog atunci cand chiar a avut un [Orban] autoritar care incearca sa submineze UE pe termen lung”, analizeaza expertul EPC. „As face un bilant pozitiv. Ea a fost un mare lider in acesti ani, dar modul ei de a aborda problemele nu mai este sustenabil, asa cum arata problema statului de drept. Sunt probleme in care nu se pot construi poduri, dar trebuie sa ai pozitii ferme. Mai ales cand exista o amenintare existentiala la adresa UE”, este de acord Jana Puglierin, analist senior la Consiliul European pentru Relatii Externe.
Cele mai stranse alegeri –sunt 25% indecise- si cele mai incitante din istoria recenta a Germaniei vor lasa loc unor negocieri dure. Singura certitudine este ca noul Executiv va fi format din trei partide. Verzii si liberalii vor detine cheia. Dar vor trece luni pana la desavarsirea noului guvern post-Merkel. Greu de vazut anul acesta. Iar campania agresiva personalista din ultimele luni nu a contribuit la crearea increderii candidatilor.
Astfel, utilajul european va ramane la jumatate de acceleratie pana cand va vedea stabilitate in motorul sau principal si va urmari evolutiile cu o atentie deosebita. Ursula von der Leyen, presedintele Comisiei Europene, isi vede principalul sprijin plecand, iar o victorie social-democrata i-ar lasa pe ea si pe popularii europeni mai slabi la Bruxelles. Germanul ar fi obligat in acest scenariu sa se apropie de Emmanuel Macron, care se confrunta si el cu alegeri decisive anul viitor.
Alegerile germane sunt cumva alegeri europene. Puterea pe care o exercita tara in UE este incontestabila. Dar politica comunitara si-a facut aparitia cu greu in campania electorala, tendinta extinsa in restul capitalelor care a fost intrerupta exceptional de alegerile lui Macron din 2017, cu o puternica tendinta pro-europeana. Si este ca, orice s-ar intampla, nu se asteapta o mare schimbare de scenariu fata de Bruxelles. „Toti cei trei candidati sunt pro-europeni, inteleg UE si sunt constienti de importanta acesteia. Dar niciunul dintre ei nu va reprezenta o schimbare majora pentru UE, mai ales ca va guverna impreuna cu alte doua partide. Marea intrebare este daca Germania va fi gata sa abandoneze status quo-ul.” care a ghidat Europa in ultimii ani”, spune Jana Puglierin, la acest ziar.
Coalitiile cel mai probabil sa castige sunt Jamaica (conservatori, verzi si liberali) si Semaphore (social-democrati, liberali si verzi). Primul ar pune mai mult accent pe progresele in securitate si aparare si pe cheltuielile din NATO. Al doilea ar fi mai flexibil in promovarea Uniunii Economice si Monetare, dar niciunul nu ar schimba radical mostenirea Merkel. „Nu ma astept la o mare perturbare in niciuna dintre coalitii, cu exceptia unei coalitii de centru-stanga. Si chiar daca este scenariul cel mai putin probabil, nu l-as exclude”, avertizeaza Puglierin.
Cancelarul nu a fost pro-europeanul convins si emotionat pe care l-a intruchipat mentorul ei Helmut Kohl. Nu este federalist, dar nu a fost niciodata antieuropean. Felul lui de a intelege Europa este desenat in capitale si nu atat in institutiile comunitare. Iar modul lui de a intelege politica in general nu tine cont de emotii, ci de solutii. Una dintre imaginile pe care le lasa pentru posteritate este cea a unei fete palestiniene care plange careia i s-a spus ca nu toti refugiatii pot merge in Germania.
Cu toate acestea, sosirea lui Trump sau Brexitul au impins-o intr-o pozitie mai protectoare si mai afectiva fata de proiectul comunitar. Ultimul sau discurs in fata Parlamentului European a fost unul dintre cele mai fervente despre apararea europeana. Iar fraza lui „noi europenii trebuie sa luam destinul in propriile noastre maini” dupa intalnirea cu fostul presedinte american va intra in cartile de istorie.
Imaginea sa in interiorul si in afara tarii a evoluat si ea spre o mare aprobare, cu exceptia vremurilor in care a impus mana ortodoxa a reformelor in sud in criza euro. Dar nu se asteapta sa o vada pe Merkel intr-o pozitie de conducere in institutiile europene. „16 ani sunt mult timp. Sunt multe nopti nedormite, multa atentie media si multe crize. Nu cred ca isi cauta mai multa putere. Este foarte democratica. Nu cred ca isi cauta puterea de dragul puterii. Pentru altii, 16 ani le-ar putea parea autoritari, nu a proiectat-o”, conchide Pornschlegel.
