Recenzie carte: “Romania”, Rough Guides

O experienta care face toti banii: sa-ti vezi tara descrisa cu ochii unor straini, care percep bune si rele, drumuri anapoda si peisaje feerice, cladiri pestrite si oameni de tot felul, niste straini care, insa, se feresc de oftaturi indignate sau de exclamatii razante, dar, in acelasi timp, si de limba de lemn a lucrarilor de profil, sufocate de poncife si de experiente vilegiaturistice de-a gata.

Descoperiti Romania cu acest ghid de calatorie complet si distractiv, la pachet cu informatii practice si recomandari oneste de catre experti independenti. Indiferent daca intentionati sa urmariti lupi in salbaticia romaneasca, sa vizitati opulentul Castel Peles din Sinaia sau sa mergeti pe caiac pe Marea Neagra, Ghidul “Romania” va va ajuta sa descoperiti cele mai bune locuri pentru a explora, manca, bea, a face cumparaturi, etc. Intra pe Librarie online si comanda cartea chiar acum!

Ghidul “Romania” este scris de doi britanici, Norm Langley si Tim Burford, calauze experimentate pe drumurile Balcanilor, doi calatori lipsiti de parti-pris-uri, care tin sa impartaseasca potentialilor vizitatori atat experientele personale ale contactului lor cu Romania, cat si informatiile utile privind cele mai bune spatii de cazare, restaurante si baruri, magazine, principalele atractii din fiecare regiune si oras etc. Cum spuneam, nu intotdeauna observatiile englezilor sunt flatante. Insa si atunci cand il pot face pe cititorul roman sa se incrunte, ele sunt intemeiate pe argumente si consideratii care nu tin de umoare. Iata, in acest sens, intrarea in materie (“Destinatii recomandate”), de pe pagina 7-a a ghidului: “Majoritatea vizitatorilor straini fac prima oprire in capitala Bucuresti. Putin atragator – marile bulevarde, proiectate in stilul parizian al veacului al XIX-lea, sunt strangulate de trafic, cladirile fin-de-siecle, candva grandioase, se degradeaza pe zi ce trece, iar suburbiile sunt dominate de locuinte cenusii -, Bucurestiul ramane totusi centrul comercial si cultural al tarii”.

Acest “totusi” din ultima fraza are ceva din aerul perfid-nedumerit al lui Montesquieu din “Scrisorile persane”, atunci cand se intreba: “Cum poate fi cineva persan?!” Ceea ce nu ne impiedica sa trecem, cu pofta, mai departe si sa vedem cum ne este perceput “piciorul de plai” in integralitatea lui: “Oricat de fascinante ar fi marile orase – ca, de exemplu, Bucuresti, dar si Brasovul, Cluj-Napoca, Timisoara sau Sighisoara, oraselul cel mai incantator dintre toate -, farmecul Romaniei se regaseste cu precadere in regiunile mai indepartate si mai putin cunoscute («Explore the Carpathian Garden», nu-i asa?). Aproape orice incursiune in satele romanesti poate dezvalui aspecte interesante si privelisti de o mare diversitate, de la casele de busteni din Oltenia la colibele de stuf din Delta si la magnificele biserici din lemn din Maramures…” De la muzeele interesante ale Bucurestiului pana la manastirile pictate din Bucovina si explorand traseele montane din Carpati, nimic nu este omis, nici macar mitul lui Dracula, caruia ii este dedicata o intreaga sectiune a cartii. Un capitol deosebit de viu, cu ilustratii color, vorbeste, intr-un soi de top subiectiv, despre “30 de locuri pe care nu trebuie sa le ratezi” la o vizita in Romania. Pelerinajul printre “must-uri” se deschide cu Piata Sfatului din Brasov si se inchide cu Piata Mare din Sibiu, dupa cateva popasuri la: Peles (pozitia 03), Delta Dunarii (28) sau tuica (bautura nationala, pozitia 27), ca sa nu amintim decat cateva dintre imbatatoarele atractii ale plaiurilor noastre.

Latest Posts