Greseli la antrenamentele la sala

Daca ti-ai facut un abonament la sala de fitness sau aerobic, asta nu este suficient pentru a te mentine sanatoasa. Trebuie sa mai cunosti si cateva alte aspecte, la fel de importante in timpul antrenamentului. Foarte multe persoane fac greseli majore in timpul antrenamentului, greseli care duc la extenuarea organismului si chiar la deshidratarea acestuia. Iata ce nu trebuie sa faci la antrenamentele la sala!

Sari peste incalzire. Incalzirea este foarte importanta inainte de inceperea oricarui antrenament, fie ca vorbim de fitness, inot sau aerobic. Orice program ai avea, fa-ti timp, 5-10 minute, pentru o incalzire ca la carte. In acest fel eviti intinderile musculare care pot aparea daca nu te incalzesti inainte.

Nu bei apa. In timpul antrenamentului transpiri si pierzi foarte multa apa, de aceea este necesar sa ai la tine intotdeauna o sticla cu apa din care sa bei ori de cate ori simti ca iti este sete. Este bine sa eviti sa te deshidratezi in timpul efortului fizic.

Nu mananci in speranta ca asa vei slabi mai repede. Sportul, daca este combinat cu o dieta alimentara sanatoasa, poate duce la conturarea frumoasa a corpului. Insa nu este deloc indicat sa tii o dieta hipocalorica sau sa te infometezi, deoarece vei pierde din masa musculara si mai putin din masa adipoasa din organism. Alege o masa bazata pe proteine cu 2 ore inainte de antrenament.

Odihna. La fel de important este sa te si odihnesti corespunzator. Nu exagera cu antrenamentele! 3-4 sedinte de cate 1 ora pe saptamana sunt suficiente pentru a avea corpul mult visat.

Nu executi corect miscarile. Este bine ca la primele sedinte, mai ales la fitness, sa ai un antrenor special care sa iti prezinte toate aparatele, care sa iti faca si un program de antrenament si care sa te ajute la perfectionarea pozitiilor sau miscarilor. La clasele de aerobic, incearca sa stai cat mai in fata si urmareste cu atentie miscarile antrenoarei, care ar trebui sa va dea indicatii si sa va ajute ori de cate ori nu executati ceva cum trebuie.

Acelasi antrenament. Este foarte bine sa variezi cat poti antrenamentele si sa nu executi acelasi program mereu. Mai bine opteaza pentru un abonament combinat, care sa iti permita accesul la mai multe stiluri de sport.

Concentreaza-te pe tot corpul. Chiar daca iti doresti un abdomen de invidiat, nu trebuie sa faci numai abdomene. Incearca sa lucrezi toate partile corpului in cadrul antrenamentului, pentru o dezvoltare armonioasa si frumoasa.

Latest Posts