Fibrilația atrială este cea mai frecventă formă de aritmie, caracterizată de contracții neregulate și rapide ale camerelor superioare ale inimii. Poate cauza simptome destul de neplăcute și, în unele cazuri, duce la complicații precum accidentul vascular cerebral și insuficiență cardiacă. De aceea, este important ca, odată depistată, să fie tratată corect. În completarea tratamentului medicamentos și/sau procedurilor recomandate de medici[1], există și anumite măsuri pe care le puteți lua pentru a vă îmbunătăți calitatea vieții. Mai jos veți descoperi câteva sfaturi utile în acest sens.
1. Mâncați sănătos
O dietă bogată în fructe, legume, cereale integrale și proteine slabe este întotdeauna o idee bună, indiferent de starea generală de sănătate. În cazul persoanelor diagnosticate cu fibrilație atrială, este recomandat în mod special să se evite alimentele procesate și cele care conțin cantități mari de sare, grăsimi saturate și trans, dar și limitarea consumului de alcool sau cofeină.[3]
2. Adoptați un stil de viață activ
Exercițiul fizic regulat poate ajuta la menținerea unei inimi sănătoase și puternice, fiind un factor important în prevenirea și managementul fibrilației atriale. Prin intermediul exercițiilor fizice, se poate menține o greutate sănătoasă și se poate reduce tensiunea arterială, ambele fiind factori de risc pentru fibrilația atrială.
În funcție de starea voastră de sănătate, puteți opta pentru diverse forme de activitate fizică. Mersul pe jos și înotul sunt opțiuni bune pentru cei care doresc să înceapă cu exerciții mai ușoare, în timp ce alergatul sau ciclismul pot fi alese de cei mai activi. Este important să se ceară sfatul unui medic înainte de a începe orice program de exerciții fizice, pentru a primi recomandări personalizate și a evita eventualele complicații.[3]
3. Scăpați de kilogramele în plus
Obezitatea sau excesul de greutate este un factor de risc major pentru această afecțiune, unul frecvent menționat când se vorbește despre cauzele fibrilației atriale. Pierderea în greutate joacă un rol foarte important în gestionarea sa corectă.[2] Aceasta se poate obține printr-o combinație de dietă sănătoasă și exerciții fizice regulate.
Pentru a obține rezultate optime și a evita efectele negative asupra sănătății, este întotdeauna recomandat să se consulte un specialist în nutriție sau un medic înainte de a începe un program de scădere în greutate. Aceștia pot oferi sfaturi personalizate și pot monitoriza progresul în mod corespunzător.[3]
4. Renunțați la fumat
Fumatul reprezintă un factor major de risc pentru fibrilația atrială și are efecte nocive asupra inimii. Prin fumul inhalat, substanțele chimice prezente în țigări ajung în sânge și afectează direct inima. Aceste substanțe pot determina formarea de plăci în artere, ceea ce crește riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral. De asemenea, fumatul poate crește tensiunea arterială și ritmul cardiac, factori care pot declanșa fibrilația atrială.[2][3]
Renunțarea la fumat aduce numeroase beneficii nu doar pentru sănătatea inimii, ci și pentru cea a întregului organism.
5. Țineți-vă colesterolul, glicemia și tensiunea arterială sub control
Nivelurile ridicate ale colesterolului, glicemiei și tensiunii arteriale sunt factori de risc importanți pentru fibrilația atrială. Monitorizarea și gestionarea corectă a acestora contribuie semnificativ la îmbunătățirea calității vieții și la prevenirea eventualelor complicații asociate cu acest tip de aritmie.[1]
Fibrilația atrială poate afecta calitatea vieții, dar cu măsuri preventive și stil de viață sănătos, această afecțiune poate fi gestionată eficient. Adoptarea unei alimentații sănătoase, a unui stil de viață activ, eliminarea kilogramelor în plus, renunțarea la fumat și menținerea colesterolului, glicemiei și tensiunii arteriale sub control sunt esențiale. Este, de asemenea, important să urmați tratamentul prescris de medic și să vă prezentați la controale medicale periodice. Acestea din urmă permit monitorizarea afecțiunii de către specialiști și luarea la timp a măsurilor necesare în vederea prevenirii unor eventuale complicații.
Bibliografie:
- „Atrial Fibrillation – Symptoms and Causes”, Mayo Clinic, 2023, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/atrial-fibrillation/symptoms-causes/syc-20350624. Accessed 4 Oct. 2023.
- Fanous, Yehia, and Paul Dorian. „Lifestyle Modification for the Management of Atrial Fibrillation”, Canadian Medical Association Journal, vol. 192, no. 46, 15 Nov. 2020, pp. E1469–E1469, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7683005/, https://doi.org/10.1503/cmaj.201084. Accessed 4 Oct. 2023.
- „Tips for Living with Afib”, WebMD, 21 Nov. 2016, www.webmd.com/heart-disease/atrial-fibrillation/tips-for-living-with-afib. Accessed 4 Oct. 2023.