Alegerea produselor pentru ten nu trebuie facuta dupa ureche, ci dupa tipul tenului. Specialistii in frumusete spun ca tenul tau simte diferenta dintre o crema sau o lotiune adaptata acestuia si produse total nepotrivite. Iata cum sa te demachiezi in functie de ten!
Ten gras
Tenul gras este poate cel mai problematic, deoarece excesul de sebum predispune si la aparitia acneei. Alege creme matifiante si un demachiant fara ulei. Aplica demachiantul pe o discheta si tine discheta cateva secunde pe ochi, pentru a dizolva machiajul. Sterge apoi tenul cu miscari usoare. Demachiantele tip spuma sunt cele mai recomandate pentru tenul gras.
Ten normal
In acest caz nu ai de ce sa iti faci probleme, deoarece poti folosi orice fel de demachiant. Insa va trebui sa alegi demachiantul in functie de tipul rimelului. Daca rimelul tau este unul rezistent la apa, atunci foloseste demachiant pentru produsele waterproof. Demachiantul de tip crema este cel mai potrivit, deoarece accelereaza circulatia sangelui.
Ten sensibil
Si in cazul tenului sensibil trebuie sa fii atenta la produsele pe care le alegi. Ai grija ca demachiantul sa fie hipoalergenic si calmant. Nu este indicat sa folosesti demachiant sub forma de spuma, care trebuie apoi indepartat cu apa, deoarece acesta indeparteaza si grasimea de pe piele, crescandu-i in acest fel sensibilitatea.
Ten uscat
Pentru tenul uscat se recomanda folosirea unui demachiant pe baza de ulei, deoarece ii confera acestuia o buna hidratare. La fel de bune sunt si demachiantele crema, cu efect de hidratare. Aplica demachiantul pe un disc de bumbac si strege machiajul cu miscari de jos in sus, pentru a preveni aparitia prematura a ridurilor.
Ten mixt
In acest caz va trebui sa folosesti doua demachiante. Pentru zona ochilor, alege un demachiant pe baza de ulei pentru o indepartare eficienta a machiajului. Pentru restul fetei va trebui sa folosesti un demachiant spuma, care se maseaza pe tenul ud, insistand asupra zonelor grase. Demachierea va fi facuta atat seara, cat si dimineata, inainte de machiaj.