Sursa foto: freepik.com
S-au dus zilele în care baia avea strict un rol utilitar. Acum, această încăpere este adesea gândită să completeze într-un mod armonios aspectul locuinței tale și, de ce nu, să fie un fel de sanctuar personal.
Tendințele moderne sunt orientate către un aspect cât mai organic și practic. Asta poate să însemne materiale naturale pentru pereți și podele, lumină albă, finisaje minimaliste și pete de culoare adăugate cu ajutorul plantelor.
Vrei o baie modernă?
Ideea de renovare a unei băi este adesea privită ca o mare bătaie de cap din cauza complexității procesului: îndepărtarea vechilor plăci, a instalațiilor sanitare și poate chiar schimbarea țevilor, potrivirea mobilierului, etc.
În unele cazuri, nici măcar nu trebuie să o iei de la zero, ci poți schimba câteva elemente importante. Cu toate acestea, reamenajarea unei băi învechite o poate transforma într-o adevărată bijuterie. Iată ce variante ai:
Tendințe moderne
1. Baie cu duș și cadă all-in-one
Pentru a amenaja o baie în acest stil ai nevoie de o încăpere mai generoasă, dar, totodată, este o soluție prin care se maximizează caracterul practic și funcțional. În plus, dacă dispui de spațiu și de buget, acest design îți va oferi confort și intimitate maxime.
Soluția de baie all-in-one este ideală pentru persoanele care nu se pot hotărî ce să aleagă între cadă și cabina de duș. Soluția clasică ar fi cea de cadă dotată și cu opțiunea de duș, însă o idee de amenajare modernă este să le ai pe amândouă separate de restul încăperii cu un paravan de sticlă.
2. Baie cu duș dublu
Este ideal pentru cupluri. Acest sistem dublu permite accesul simultan al partenerilor în zona de duș și oferă băii un aspect practic, frumos și simetric. În plus, această caracteristică încadrează detalii precum plăcile de baie la modă și elementele de design. Depinde doar de gusturile și imaginația ta, dar mai poți găsi câteva idei de idei aici.
Alege corpuri de iluminat care pun în valoare acest stil de amenajare, iar pentru un efect mai dramatic, poți alege o paletă de culori contrastantă cu un finisaj negru.
3. Amenajare all black
Dacă îți dorești cu adevărat o baie inedită, negrul este soluția. Alege plăci de gresie în culoarea smoalei, piatră neagră pentru pardoseli pentru un aspect industrial sau chiar pardoseală din lemn de abanos, cu un design oriental. Mai poți adăuga finisaje și corpuri de iluminat albe, argintii sau aurii strălucitoare și vei obține un efect inedit, deosebit de elegant, care va transforma baia într-o operă de artă. Plus că o baie all black îți oferă o senzație uimitor de relaxantă.
4. Chiuvete suspendate pe un piedestal
În ultima vreme, popularitatea acestor chiuvete moderne a crescut, fiind tot mai des întâlnite în băile localurilor de lux. Însă îți poți aduce luxul la tine acasă cu acest mic detaliu de amenajare.
Sunt compuse din două piese: piedestalul care poate avea orice formă și bazinul propriu-zis, care poate avea, de asemenea, forme diverse. Sunt extrem de “versatile” și poți găsi un model care să se adapteze perfect stilului tău. Cei mai îndrăzneți merg chiar și pe varianta de obiecte recondiționate și transformate în cadru pentru chiuvetă.
5. Băi cu un aspect nefinisat și elemente de natură
Acest stil este potrivit pentru locuințele aflate în clădiri mai vechi şi care au păstrat farmecul trecutului.
La polul opus aspectului de lux se află cel cu design industrial. Acesta păstrează la vedere rețeaua de țevi de apă, zidul de cărămidă, piatră sau alte elemente din construcția clădirii. Atunci când sunt îmbinate cu elemente din marmură, de exemplu, se obține un efect dramatic și modern în același timp. Poți îndulci acest aspect adăugând câteva elemente de vegetație precum vase cu flori suspendate sau licheni.
În concluzie, amenajarea modernă a unei băi înseamnă de multe ori refacerea ei completă, dar îi poți schimba aspectul și prin elemente de detaliu. Pentru a avea o baie modernă, orientează-te spre siluete minimaliste, materiale reci, iluminat contemporan, instalații sanitare și tehnologie de ultimă generație. Până la urmă, o baie modernă reprezintă echilibrul perfect între formă și funcționalitate.