Gelozia, boala neincrederii

Mult prea complex ca sa il epuizezi printr-o succinta analiza on-line si mult prea imprevizibil ca sa ii intuiesti toate capcanele, hibele sau toate avantajele ascunse, sentimentul numit gelozie s-a nacut odata cu noi – cel putin odata cu majoritatea dintre noi.

Am intalnit o singura persoana care sustinea ca nu a fost niciodata geloasa – indiferent de circumstante – si, cu toate ca eram fericita pentru echilibrul de care dadea dovada, nu am inteles niciodata care era sensul unei astfel de vieti interioare. Ma uitam in ochii ei cu aceeasi expresie cu care priveam pentru prima oara “Femeie plangand” al lui Pablo Picasso – un amestec de admiratie cu o nedumerire copilareasca.  

M-am intrebat mereu cum ar fi sa nu te temi nicio clipa ca cel de care de esti indragostita pana peste cap va inceta subit sa te mai iubeasca? Ce simti atunci cand traiesti cu certitudini neintinate de frici? Nu am experimentat niciodata o dragoste pentru care sa nu platesc cu stari de indoiala sau de anxietate. Si de fiecare data am cunoscut o alta latura a ceea ce numim generic „instinct de posesivitate”: necazul starnit de atentia prea mare acordata unei alte persoane poate mai destepte, poate mai frumoase, poate mai carsimatice sau mai ambitioase decat as putea sa fiu vreodata.

Este gelozia o boala?

Psihoterapeutii clasifica termenul gelozie in: gelozie-tip de comportament (un fel de competitivitate cu un rival care poate sa fie real sau imaginar), gelozia ca tip de gandire (un fel de dorinta de exclusivitate) si gelozia ca emotie (combinatie de emotii cum ar fi anxietatea, furia, frica).

Desi, din punctul de vedere medical, lipsa totala a geloziei presupune un grad de apatie, gelozia excesiva poate fi considerata o boala: gelozia patologica, numita si gelozia morbida. Aici, apar sentimente si mai distructive: inadecvare, suspiciozitate exagerata, interpretativitate.  Ea poate fi tratata prin terapii psihologice…

Gelozia normala si increderea

In esenta, sunt doua mari motive pentru care nu poti avea incredere in partenerul tau. In primul rand, partenerul tau ar putea sa nu fie de incredere si punct. Sau, in mod structural, nu poate fi de incredere pentru tine – lipsa compatibilitatii. In astfel de cazuri, nu ramane decat intrebarea „de ce ramai in continuare in relatie?”.

Apoi, exista circumstanta in care tu nu poti avea incredere in ceilalti, cu precadere in iubitul tau. De obicei, ramai cu povara neincrederii daca intr-o relatie anterioara ai fost dezamagit sau daca iti sta in fire sa fii foarte precaut.

Fiecare are ritmul propriu al obtinerii increderii in celalalt, ar fi o fortare nesanatoasa pentru psihic daca l-ai accelera. Peste toate teoriile care iti spun sa ai incredere cat ai bate din degete, increderea se dobandeste, de fapt, treptat pentru ca increderea are nevoie de dovezi. Si nu are nevoie de dovezi marete, ci de multe indicii marunte, cum ar fi respectarea promisiunilor.

Insecuritatea

Gelozia provenita din neincrederea in propria persoana functioneaza mult mai bolnavicios decat cea anterioara. De obicei, descoperi alti si alti oameni mai buni decat tine care pot fi posibili inlocuitori.

Ceea ce ar trebui sa puna capat acestor trairi este simplul fapt ca indoiala ta il va face pe partenerul tau sa isi puna intrebari serioase privind valoarea ta.

Este dureros de adevarata replica „nu vei fi niciodata capabil sa iubesti pe cineva pana nu te vei iubi pe tine”.

Gelozia ta – responsabilitatea ta!

Se spune ca ar fi bine sa-ti asumi responsabilitatea – e gelozia ta! Nu stabili reguli de conduita pe care partenerul tau trebuie sa le urmeze cu sfintenie ca sa poti avea tu incredere. Chiar daca primul impuls este cel de a-l obliga indirect pe cel de langa tine sa te ajute, e bine sa-ti amintesti ca partenerul tau nu ar trebui sa poarte pe umeri grija de a te face pe tine functional in relatie. De la el ar fi bine sa astepti numai confirmari ale increderii pe care tu i-o daruiesti.

Intamplarea de a fi adult este speciala tocmai pentru ca esti capabil sa-ti satisfaci multe dintre nevoi singur. Nu e usor. E nevoie de rabdare, de respiratii adanci si de discutii interminabile cu prietenii tai. 

Latest Posts