Cauzele pentru care anumite persoane pot cadea in patima alcoolului nu sunt cunoscute, insa din pacate, de foarte multe ori, acest lucru se intampla. Specialistii cred ca este vorba si de un factor genetic, iar alcoolismul afecteaza in special persoanele deprimate sau cu afectiuni psihiatrice. Sa vedem insa cum iti dai seama ca cineva este alcoolic!
Nu-si dau seama de acest lucru
Majoritatea persoanelor care abuzeaza de alcool nu constientizeaza acest lucru si ajung sa consume din ce in ce mai mult alcool. Poti fi alcoolic si sa nu consumi in fiecare zi alcool, sau se poate intampla ca o perioada de timp sa nu bei deloc alcool si tot sa suferi de aceasta dependenta.
Spun ca pot renunta oricand
Persoanele care sunt dependente de alcool si nu constientizeaza acest lucru spun mereu ca nu au o problema cu alcoolul si ca se pot lasa oricand. De fapt, lucrurile sunt mult mai complicate decat atat, si chiar daca reusesc sa se abtina de la baut timp de cateva saptamani, tot vor ajunge in ghearele alcoolului.
Consuma alcool desi stiu ca nu ar trebui sa o faca
De exemplu, inainte de a se urca la volan, sau in cazul unui pilot, inainte de a zbura. Chiar daca sunt atentionati asupra acestui lucru, majoritatea persoanelor sustin ca nu are ce sa se intample, sau mai rau, ca au mai condus sub influenta alcoolului si este ok.
Aparitia sevrajului
Persoanele alcoolice, care nu mai beau o perioada, pot intra in servaj, asemanator ca dependetii de droguri. Acestia simt o nevoie acuta de alcool, iar in lipsa acestuia vor experimenta simptome de sevraj: greata, tremor, transpiratie excesiva sau anxietate.
Consuma din ce in ce mai mult alcool
Orice persoana, atunci cand bea in mod regulat, se obisnuieste cu efectele alcoolului si pot avea, in timp, nevoie de si mai mult alcool pentru a atinge o stare de ebrietate.
Sunt predispusi si la alte dependente
Majoritate alcoolicilor vor mai avea o a doua dependenta, fie ca este vorba de tutun, abuzul de substante toxice sau jocurile de noroc.